Suceava are un pas inainte in vederea implementarii proiectului guvernamental “cosul pensionarilor” (VIDEO)

Conducerea administraţiei publice locale sucevene consideră că în ceea ce priveşte implementarea programului guvernamental “coşul pensionarilor” municipiul reşedinţă de judeţ este pregătit, ba chiar are şi un pas înainte.

Părerea îi aparţine primarului Ion Lungu, care a declarat pe parcursul zilei de marţi că “municipiul Suceava este pregătit pentru implementarea proiectului deoarece noi am păstrat magazinele tip Economat fiind unul dintre puţinele oraşe din România care au făcut acest lucru astfel că din punct de vedere al infrastructurii avem dotarea necesară derulării programului”.

Este vorba despre două magazine Economat, unul situat în apropierea Pieţei Mari din municipiu şi unul în cartierul Burdujeni de unde pensionarii vor putea cumpăra produse alimentare la preţuri reduse după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri 27 iulie 2011, un memorandum privind programul prin care pensionarii vor putea cumpăra alimente având preţuri mai mici cu 20-30%.
“Coşul pensionarilor” este de fapt o subvenţionare a produselor alimentare de bază pentru persoanele în vârstă fiind vorba despre zahăr, ulei, făină, mălai şi orez.