Intră acum și în grupul de
El a subliniat că după jumătate de an de la începerea procedurii de licitaţie pentru desemnarea firmei ce va executa construcţia, în urma unui adevărat război al contestaţiilor şi în contextul în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis zece din cele 13 contestaţii depuse ca fiind justificate, nu există o firmă câştigătoare şi nu s-a semnat nici un contract de atribuire a lucrărilor şi nici nu s-a cheltuit nici un leu din suma alocată de minister.
El consideră că vinovaţi de situaţie este actuala conducere PDL a municipiului care nu a reuşit organizeze o licitaţie inatacabilă. „Pentru acest motiv, consilierii locali ai PSD şi ai PNL au votat pentru spitalul municipal Fălticeni şi împotriva retragerii banilor alocaţi”, a spus Milici.
Pe de altă parte, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, (PDL) a spus că votul consilierilor USL a fost „aberant”, în condiţiile în care s-au opus unei evidenţe, că banii respectivi au fost deja retraşi din cont de Ministerul Sănătăţii. „Votul lor a fost un joc politicianist. Practic, banii au fost retraşi. E mai mult decât aberant să te opui unei evidenţe”, a spus Tofan.
El a arătat că aleşii locali din USL nu au înţeles că aceste fonduri sunt alocate de Ministerul Sănătăţii şi nu sunt fonduri proprii ale CL Fălticeni. „Dacă Ministerul Sănătăţii nu-i retrăgea, îi pierdea. Acum, aceşti bani pot fi folosiţi pentru alte lucrări în derulare, iar municipalitatea va putea beneficia anul viitor de o nouă alocare de fonduri”, a spus Tofan. El a subliniat că a fost restituită doar jumătate din suma totală alocată de MS pentru construcţia spitalului şi că zece milioane de lei sunt în contul municipiului. „Sper ca în două săptămâni să semnăm contractul de execuţie şi apoi să alocăm banii”, a spus Tofan.
PSD Suceava a criticat, luni, incapacitatea administraţiei locale din Fălticeni întrucât este al cincilea an consecutiv când fondurile alocate de la bugetul de stat pentru construcţia unui nou spitalul municipal, unde lucările au început în 1991, sunt nefolosite şi returnate la bugetul central.
Astfel, social-democraţii acuză că în 2008 s-au alocat 5 milioane de lei pentru acest spital, banii fiind returnaţi la sfârşitul anului la bugetul de stat şi că sume de cinci milioane de lei au fost alocate şi în 2009, 2010, şi acestea fiind returnate la buget, în timp ce în 2011 s-au alocat 20 de milioane de lei, urmând ca şi aceştia să fie returnaţi.
Primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan (PDL), a declarat că situaţia actuală, prin care propune returnarea sumei de 10 milioane de lei, din fondurile alocate pentru construcţia spitalului, a fost determinată de faptul că nu s-au finalizat licitaţiile de execuţie. El a spus că procedura de licitaţie a fost începută în luna martie, iar la licitaţie au participat 21 de firme. “Comisia de licitaţie şi-a făcut treaba, dar a existat o concurenţă între firmele participante care s-au contestat între ele”, a spus primarul. El a arătat că a evitat să facă publică situaţia pentru a nu crea tensiuni inutile între firmele participante care se aflau în proces de contestare una faţă de alta.
Primarul a recunoscut că au mai fost alocate fonduri de la Ministerul Sănătăţii în vederea construcţiei noului spital şi în anii precedenţi, dar a susţinut că MS nu a aprobat declanşarea procedurilor de licitaţie. “Au fost alocate fonduri, dar doar pe hârtie pentru că ministerul nu a avizat declanşarea procedurilor de licitaţie. Anul acesta a fost prima dată când s-au alocat fonduri şi s-a aprobat şi procedura de licitaţie”, a conchis Tofan.