Catalin Nechifor explica de ce Traian Basescu nu inseamna nimic pentru sefii de guverne din UE (VIDEO)

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, sâmbătă, că preşedintele României, Traian Băsescu nu a fost băgat în seamă de şefii de state şi guverne în cadrul Consiliului European întrucât acesta nu are, conform Constituţiei, atribuţiile care să-l pună în poziţia de decident.

Cătălin Nechifor, care este şi preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD a spus în cadrul Conferinţei municipale PSD Suceava că modul în care este tratat preşedintele Traian Băsescu de liderii europeni la Consiliul European este legat de faptul că Băsescu nu are atribuţii de decizie ci doar de mediere şi de garant al Constituţiei.

„Nu cred că aţi văzut ca la Bruxelles să fie prezenţi preşedintele Germaniei sau cel al Italiei. Nu au fost la Bruxelles pentru că Germania sau Italia sunt republici parlamentare, la fel ca România”, a explicat Cătălin Nechifor, care a ţiinut să arate că în conformitate cu prevederile Constituţiei, preşedintele României are rol de garant al Constituţiei, de mediere şi poate adresa mesaje naţiunii.

„Decidenţii de la Bruxelles se ocupă de mere, iar Băsescu de pere. De aia nu-l bagă nimeni în seamă pe acolo şi nu că România nu este o ţară de nivel egal cu celelalte din UE”, a ţinut să sublinieze parlamentarul sucevean. .

Din punctul său de vedere la Bruxelles, la Consiliul European. trebuia să participe primul ministru, ceea ce Călin Popescu Tăriceanu a făcut-o, dar că Emil Boc nu este lăsat de Traian Băsescu să participe la aceste întâlniri.

„Măcar dacă ar fi luat prim-ministru cu el la Bruxelles. Sau pe al doilea ministru, sau pe Elena Udrea. El nu a luat pe nimeni din România pentru ca nimeni să nu ştie ce s-a discutat acolo, să ne spună el ce a înţeles că trebuie să facem”, a spus deputatul PSD.

El a mai declarat că în România Constituţia nu este respectată însuşi de preşedinte, care ar trebui să fie garantul respectării legii fundamentale şi că s-a ajuns ca Guvernul să legifereze în locul Parlamentului.

„Mă mir că nu şi-au angajat răspunderea pe legea bugetului pe 2012 că şi aşa au respins toate amendamentele opoziţiei”, a mai spus Cătălin Nechifor, care este convins că actuala putere nu face altceva decât să încalce principiile democraţiei, separarea puterilor în stat, şi duce România în dictatură.