Intră acum și în grupul de
Deputatul de Suceava Petru Gabriel Negrea a criticat dur măsurile fiscale ale Guvernului PNL-PSD-USR-UDMR, acuzând că acestea lovesc în special în categoriile vulnerabile ale populației.

Potrivit acestuia, creșterea TVA-ului, majorarea accizelor, eliminarea plafonării prețurilor la energie și sistarea accesului la asigurările medicale pentru sute de mii de persoane reprezintă o „reformă” nedreaptă, care transferă povara bugetară pe umerii cetățenilor.
Parlamentarul a relatat cazul unui pensionar din Suceava, bolnav cronic și dependent de un aparat de oxigen, singurul susținător al familiei. Soția acestuia, și ea bolnavă, va pierde asigurarea medicală din cauza noilor măsuri. Pensia de 3.600 de lei, din care peste jumătate se cheltuie pe medicamente, va fi afectată de scumpirea acestora din cauza creșterii TVA-ului. În plus, costurile energiei electrice pentru funcționarea aparatului de oxigen vor crește de aproape trei ori, de la 0,60 lei/kWh la 1,50 lei/kWh, iar pensia va fi impozitată suplimentar.
Negrea susține că acest caz reflectă situația a mii de familii din România, „sacrificate pe altarul austerității” de un Guvern „rupt de realitate”.
În acest context, AUR a depus o moțiune de cenzură, pe care parlamentarul o prezintă ca pe un gest de omenie, menit să apere bolnavii, vârstnicii, mamele și tinerii afectați de măsurile guvernamentale.
Acesta a lansat un apel către parlamentari, în special cei din Suceava, să susțină moțiunea la votul de luni, subliniind că este o chestiune de responsabilitate și respect față de cetățenii care i-au ales.
„Această moțiune nu este despre partide, ci despre omenie și despre alegerea între responsabilitate și cinism”, a concluzionat deputatul Negrea.
Intră acum și în grupul de