Zmau spune ca saptamana viitoare este asteptata trecerea lui Petru Carcalete in randurile liberalilor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Liderul Organizaţiei Municipale a PNL Suceava, Marius Zmău, a declarat joi că există toate şansele ca, pe parcursul săptămânii viitoare, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Petru Carcalete, să treacă din rândurile PDL-iştilor în cele liberale şi că va fi primit cu braţele deschise.

“Pe domnul Carcalete îl aşteptăm să vină în rândurile noastre, organizaţia PNL de la Rădăuţi îl aşteaptă şi s-ar putea ca până joia viitoare să fie liberal şi cu acte în regulă. Nu pot spune altceva decât că au fost purtate discuţii între domnia sa şi domnul preşedinte Băişanu, iar săptămâna viitoare, se va lua o decizie concretă” a liderul PNL Suceava, într-o conferinţă de presă.

Marius Zmău s-a ferit însă să spună dacă Petru Carcalete, în ipoteza în care va trece de partea PNL, va fi şi candidatul liberalilor pentru funcţia de primar al Rădăuţiului.

Discuţii referitoare la o posibilă trecere dintr-o barcă în alta a inspectorului şcolar general au început în momentul în care preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, care este prim-vicepreşedinte la nivel naţional, a afirmat că organizaţia democrat-liberală susţine candidatura lui Aurel Olărean pentru un nou mandat de primar al localităţii, deşi Petru Carcalete îşi anunţase şi el intenţia de a candida pentru acelaşi fotoliu.


Intră acum și în grupul de