Finantarea programelor de interconectare pentru energie electrica si infrastructura de transport cu tarile vecine, prioritati in programul de guvernare al USL (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În domeniul politicii externe, programul de guvernare al USL are ca priorităţi asigurarea finanţării, din surse naţionale şi europene, proiecte de interconectare, a declarat joi la Suceava, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean. „Să se investească în proiecte de interconectare cu Republica Moldova, cu Ucraina, pentru reţele de gaze naturale, energie electrică sau infrastructura de transport”, a spus vicepreşedintele PSD.

Potrivit lui Corlăţean, USL îşi propune să acorde sprijin politic şi bugetar autorităţilor locale şi judeţene din nord-estul ţării pentru parteneriate de dezvoltare transfrontalieră cu Ucraina şi Republica Moldova. „Sunt lucruri începute încă din guvernarea PSD. Anii au trecut, iar în ultimii ani nu s-a făcut nimic, nici din partea Guvernului şi nici a autorităţilor judeţene”, a spus liderul social-democrat.

El a arătat că, anul trecut, a discutat aceste probleme, la Cernăuţi, cu guvernatorul regiunii care şi-a exprimat dezamăgirea că Suceava nu se implică în proiecte comune de infrastructură, exemplificând cu o cale de transport Suceava-Cernăuţi. Corlăţean a spus că a discutat cu ministrul Transporturilor despre acest proiect, şi că România trebuia doar să facă o cerere scrisă la Comisia Europeană pentru aprobarea unui astfel de proiect, dar că nu s-a făcut nimic în acest sens. „Au trecut ani şi s-au pierdut oportunităţi”, a spus Corlăţean.

În ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova, Titus Corlăţean a declarat că pentru USL turul relaţiilor externe nu a început la Washington ci, anul trecut, în Republica Moldova, când l-a însoţit pe Victor Ponta la întâlniri cu preşedintele Parlamentului, Nicolae Lupu cât şi cu premierul Vlad Filat.

Corlăţean a mai spus că PSD are relaţii bune cu Partidul Democrat din Republica Moldova şi a recunoscut că social-democraţii români au avut un rol important în constituirea primului guvern al Alianţei pentru Integrare Europeană, cât şi după cea de-a doua rundă de alegeri, la constituirea celui de-al doilea guvern al AIE.


Intră acum și în grupul de