Intră acum și în grupul de
Chiar dacă vine cu o întârziere de câţiva ani, este de deputatul PDL, Legea Lustraţiei aduce o doză de moralitate mult aşteptată în politica şi administraţia românească, impunându-le celor care au făcut parte din aparatul politic comunist să stea departe de conducerea României democratice.
„Ne-ar fi bucurat ca şi parlamentarii liberali, coiniţiatori ai legii, să iasă din amorţire măcar pentru a participa la acest moment important care a avut loc în Camera Deputaţilor. Este un gest de lipsă totală de respect faţă de istoria liberală, principiile şi electoratul liberal. Este regretabil că o lege atât de aşteptată şi necesară societăţii româneşti nu a beneficiat decât de voturile majorităţii parlamentare, în timp ce opoziţia a preferat să rămână în vacanţă. Este de presupus totuşi că poziţia liderului PNL, Crin Antonescu, privind lustraţia s-a mai nuanţat de când s-a aliat cu informatorul Dan Voiculescu ”, a spus Ardeleanu.
Persoanele vizate de Legea Lustraţiei sunt cele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului Central al PCR, membri ai Consiliului de Stat, de miniştri, directorii de editură. De asemenea, aceleaşi interdicţii le au şi persoanele care au făcut parte din structurile fostei Securităţi şi au făcut Poliţie Politică.