Reprezentantii PES activists Romania au discutat la Suceava despre importanta prezentei la vot


Intră acum și în grupul de

PES activists România – militanţii Partidului Socialiştilor Europeni, structura europeană a partidelor de stânga din Europa, a organizat sâmbătă, 24 martie 2012, începând cu ora 16, la sediul PSD Suceava o dezbatere dedicată importanţei conştientizării dreptului de a vota în rândul sucevenilor cât şi în rândul cetăţenilor Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele PES Activists Suceava,
Florin Amariei, “dinamica prezenţei la vot din ultimii ani a cunoscut o descreştere considerabilă în rândul cetăţenilor Uniunii Europene, mai ales în rândul tinerilor”. “De aceea este nevoie de o altă abordare a acestei probleme, aici intervenind membrii şi simpatizanţii PES prin acţiuni care vizează latura socială. Participanţii la eveniment au avut ocazia să-şi exprime propriile viziuni şi măsuri asupra acestei probleme pe care atât România cât şi Europa se confruntă. Alte teme abordate în cadrul întâlnirii au mai fost situaţia tăierii pădurilor, distrugerea ecosistemului de pe râul Suceava.

Acest eveniment a fost de asemenea şi prilejul pentru judeţul Suceava de a-şi constitui propria structură PES Activists, condusă de tânărul Florin Amariei şi de a prezenta oportunităţile pe care socialiştii europeni le oferă membrilor PSD şi simpatizanţilor de stânga din judeţul Suceava.

La această dezbatere au fost de asemenea prezenţi preşedintele şi secretarul general PES Activists România, Victor Negrescu şi Janina Sitaru care au ţinut un dialog activ cu cei prezenţi în sală şi şi-au manifestat interesul pentru comunitatea suceveană prin propunerea de măsuri cu caracter social pe care PSD le poate aplica, odată cu câştigarea alegerilor, cu sprijinul PES pentru revenirea la normalitate şi accederea către un trai decent pentru toţi cetaţenii”, informează Florin Amariei în comunicatul de presă.

PES activists Europa a luat fiinţă în 2006 la iniţiativa Partidului Socialiştilor Europeni din dorinţa de a aduce pe agenda publică a ţărilor membre UE dezbaterea pe teme europene şi de a promova activitatea PES la nivelul instituţiilor europene. În prezent, la nivel european există peste 50.000 de membrii şi peste 400 de grupuri locale active, în timp ce în România sunt înscrişi peste trei mii de militanţi PES în 37 de structuri judeţene.


Intră acum și în grupul de