Flutur si-a inregistrat la BEJ candidatura pentru un nou mandat la sefia CJ Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, si-a depus, vineri, candidatura pentru un nou mandat la presedintia CJ Suceava, fiind primul candidat care şi-a înscris candidatura la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Suceava pentru această funcţie.

Totodată, PDL Suceava şi-a înscris lista de candidaţi pentru funcţiile de consilier judeţean, printre aceştia fiind secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie, directorul general Romsilva, Valerian Solovăstru, dar şi actualii vicepreşedinţi ai CJ Suceava, Vasile Ilie şi Daniel Cadariu.

După înscrierea candidaturilor, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că prin depunerea candidaturii pentru un nou mandat se pune la dispoziţia sucevenilor cu experienţa pe care o are şi cu bună credinţă.

El a mulţumit fostei echipe de consilieri judeţeni PDL cu care a lucrat timp de patru ani şi a anunţat că PDL a înscris 45 de candidaţi pentru cele 37 de locuri de consilieri judeţeni, vârsta medie fiind de 43 de ani, dintre care patru femei.

Totodată, Gheorghe Flutur a spus că PDL Suceava că va depune liste complete de candidaţi în toate localităţile judeţului şi că vor fi înscrişi în cursă 2121 de candidaţi, din care 2007 pentru funcţii de consilieri judeţeni şi locali. „Asta e echipa lui Flutur. O armată de oameni care intră în bătălia electorală care va explica oamenilor ce vrem să facem”, a spus Gheorghe Flutur.

El a arătat că în primul mandat Consiliul Judeţean Suceava a reuşit să atragă investiţii cumulate de peste un miliard de euro şi că prin programele promovate Bucovina a fost scoasă din anonimat. „Mai sunt multe de făcut, dar sunt decis să merg mai departe. Le cer un vot cu mult respect sucevenilor”, a spus Flutur.
El a apreciat că PDL va obţine 21 de funcţii de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Suceava.

Gheorghe Flutur a fost ales în 2008 preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, iar în acest mandat PDL a deţinut majoritatea având 19 voturi din 37.


Intră acum și în grupul de