Eugen Girigan (PSD): “Starea carosabilului din Suceava este total necorespunzatoare” (VIDEO)

Fostul director al Societăţii Drumuri şi Poduri SA Suceava, Eugen Girigan, candidat al USL pentru funcţia de consilier local, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că starea străzilor din municipiu este necorespunzătoare în special pentru că reparaţiile după lucrări ce traversează străzile sunt făcute fără respectarea normativelor.

Girigan a arătat că Primăria nu-şi face treaba de administrator şi cheltuie mult mai mulţi bani pentru repararea străzilor. El consideră că 30 la sută din fondurile cheltuite acum pentru repararea străzilor ar putea fi economisite de municipalitate dacă Primăria ar fi atentă la modul în care se repară străzile după ce au fost făcute lucrări de traversare a carosabilului.

Girigan a arătat că se fac diverse intervenţii care afectează carosabilul, iar firmele respective, care introduc reţele de utilităţi îşi fac treaba în ceea ce priveşte lucrarea proprie, dar că atunci când repară carosabilul nu o fac în mod corespunzător, ceea ce face ca după scurt timp să fie constatate diverse probleme pe care apoi municipalitatea trebuie să le repare.

El a exemplificat cu strada Gheorghe Doja unde s-a introdus conducta de apă potabilă, iar după ce s-a turnat un covor asfaltic ce a costat 1,5 milioane de lei, acum strada are un aspect necorespunzător.

Girigan consideră că pentru astfel de lucrări e nevoie de o garanţie de cinci ani astfel încât firmele care au făcut asfaltarea să o şi întreţină pe perioada garanţiei, ceea ce va face ca Primăria să nu cheltuie bani pentru repararea lucrărilor.
Eugen Girigan a mai arătat că asfaltul care se foloseşte în Suceava se prepară în baza unei reţete pe care o stabileşte proiectantul şi pe care constructorul o implementează cu aprobarea Primăriei.

El nu a exclus ca formula folosită în Suceava să nu fie corespunzătoare, dar că această situaţie ar trebui soluţionată de angajaţii Primăriei care sunt responsabili cu acest domeniu. „Din păcate, în Primărie este angajat un singur inginer specialist pentru astfel de probleme”, a mai spus Girigan.