Alexandru Stefan Baisanu demareaza in tromba cu 10 proiecte viabile pentru castigarea Primariei Suceava (VIDEO)

Lansarea în cursa pentru câştigarea fotoliului de primar al Sucevei a candidatului USL, liderul judeţean al PNL Suceava, Alexandru Ştefan Băişanu a reprezentat un moment aparte în întreaga scenografie, modul în care acesta şi-a pus în valoare echipa şi familia fiind unul aparte.

Alexandru Ştefan Băişanu, promite, printre altele, înfiinţarea de centre after-school finanţate de Primărie, unde elevii vor lua prânzul şi îşi vor putea face temele, sau sistem wireless gratuit în tot oraşul, dar şi că îşi depune la Prefectură demisia în alb.

Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a spus, sâmbătă, în cadrul acţiunii de lansare a candidaţilor USL la alegerile locale din 10 iunie, că municipiul Suceava merită o şansă şi a subliniat că dacă nu se face schimbarea, oraşul riscă să-şi diminueze foarte mult din importanţă şi să ajungă la un număr foarte mic de locuitori.

El a arătat că dacă în urmă cu mii de ani, localităţile se dezvoltau în jurul cursurilor de apă, acum acestea se dezvoltă în jurul universităţilor şi a precizat că Suceava are o universitate care s-a dezvoltat cu forţe proprii, iar actuala conducere a Primăriei nu s-a implicat de loc în dezvoltarea acesteia.

Băişanu a menţionat că atât el, care este conferenţiar universitar, cât şi candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, sunt doi oameni tineri „cu şcoala făcută la timp” care pot să ofere stabilitate şi un viitor Sucevei.

El a arătat că are proiecte serioase, cu termene de finalizare, şi a anunţat că îşi va depune demisia în alb la cabinetul prefectului de Suceava pentru ca aceasta să fie activată automat dacă nu va realiza, în termen, cel puţin unul dintre obiectivele asumate.

Alexandru Băişanu a mai spus că va realiza în 36 de luni un parc industrial şi locuri de muncă, în 24 de luni, parcări şi locuri de joacă, dar şi străzi asfaltate şi investiţii în domeniul sănătăţii.

El promite ca în 36 de luni să înfiinţeze centre after-school, prin care Primăria finanţează prânzul elevilor şi salariile cadrelor didactice care se vor ocupa de copii, care astfel îşi vor face temele cu sprijinul profesorilor.

Băişanu mai are un proiect de sprijinire a pensionarilor şi vrea să construiască cluburi ale pensionarilor în fiecare cartier, să le asigure reduceri pentru investigaţii medicale anuale, să le organizeze excursii gratuite în judeţ, dar şi să le ofere ajutoare alimentare minimale.

Mai mult, candidatul USL la funcţia de primar al Sucevei doreşte ca municipiul Suceava să beneficieze de internet gratuit prin wireless.

Alexandru Băişanu le-a cerut membrilor USL să fie uniţi şi să acţioneze pentru ca schimbarea să fie făcută şi la Suceava.
„Visul lui Boc, Flutur, Udrea şi Băsescu s-a destrămat, dar visul nostru a devenit realitate”, a spus liderul PNL Suceava la final.