Catalin Nechifor anunta ca vrea sa faca diferenta in favoarea USL la alegerile din iunie 2012 (VIDEO)

Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, sâmbătă, la lansarea sa oicială în cursa pentru cîştigarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava că actualul sef al CJ, Gheorghe Flutur, simte cel mai bine diferenţa „în buzunarul lui” făcând referire în acest sens la sloganul electoral ales de liderul PDL, „Da, se simte diferenţa!”.

Deputatul Cătălin Ioan Nechifor care candidează la funcţia de preşedinte al CJ Suceava din partea USL, a spus în cadrul acţiunii de lansare a candidaţilor USL din judeţul Suceava la alegerile din iunie, în faţa a peste 1000 de oameni că sloganul lui Gheorghe Flutur, „Da, se simte diferenţa!”, este adevărat şi că diferenţa se simte „la buzunar”.

El a arătat că toţi românii simt diferenţa la buzunar de când s-au tăiat pensii şi salarii, se simte diferenţa că nu mai sunt spitale şi că se simte diferenţa că PDL şi-a bătut joc patru ani şi că timp de patru ani toţi au simţit diferenţa pentru că au existat presiuni şi intimidări.

El a mai adăugat că presedintele Gheorghe Flutur nu este singur în această situaţie şi că lui i se alătură primarul Sucevei, Ion Lungu, al cărui slogan este „Suceava merge mai departe”.

„Este adevărat. Ion Lungu coboară acum, iar Suceava merge mai departe cu Alexandru Băişanu -candidatul USL la funcţia de primar al Sucevei”, a mai spus Nechifor.

Preşedintele PSD Suceava a subliniat că schimbarea PDL a început de la Bucureşti, unde USL a preluat guvernarea şi că împreună, toţi cei din USL Suceava, vor înfăptui schimbarea şi la Suceava.

Nechifor a recunoscut că în sondaje de opinie sunt candidaţi PDL, inclusiv Gheorghe Flutur, care stau mai bine decât candidaţii USL, dar a subliniat că USL Suceava nu a început campania electorală.

„Există o diferenţă în sondaje între cei care sunt în funcţie şi unii dintre candidaţii USL. E o diferenţă în marja de eroare”, a spus Nechifor care a arătat că în timpul campaniei electorale oamenii vor afla adevărul despre „caracatiţa portocalie” din judeţul Suceava.

El le-a cerut membrilor USL Suceava să dea o zi din viaţa lor, în 10 iunie, să se asigure că vor fi alegeri corecte.
„Daţi o zi din viaţa voastră pentru USL, pentru Suceava, pentru România”, a conchis Nechifor.