Intră acum și în grupul de
Candidatul USL la primăria municipiului Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, a avut luni, o serie de întâlniri cu locuitorii cartierului Burdujeni, precum și cu cei din zona centrală a Sucevei. La aceste întâlniri liderul liberalilor suceveni sa a fost sprijinit de staff-ul de campanie de la nivel de municipiul, dar și de vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, care s-a aflat pentru o zi în Suceava.
“Mă bucură faptul că după vizitele din ultimele zile ale domnilor Radu Mazăre, primarul Constanței, Victor Ponta, președintele PSD și prim-ministrul României, a domnului Daniel Constantin, președintele PC și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a președintelui PNL, Crin Antonescu, acum un alt greu al politicii românești îmi acordă sprijinul în această campanie grea împotriva baronilor locali de Suceava ai PD-L, Ioan Lungu și Gheorghe Flutur.
Îi mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru vizita dumnealui la Suceava și consider că aceste vizite, ale unora din cei mai importanți oameni politici din România, trebuie să fie un semn pentru toți sucevenii că Suceava nu va fi uitată și că este momentul ca pe 10 iunie să ieșim la vot și să dovedim că vrem dezvoltarea acestui oraș, că Suceava merită o șansă!”, a declarat Ştefan Alexandru Băişanu.
Intră acum și în grupul de