Catalin Nechifor s-a intalnit cu sute de angajati ai firmelor de incaltaminte din zona Vicov

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a întâlnit miercuri cu angajaţi din fabricile de încălţăminte din zona Vicov cărora le-a prezentat proiectul USL de susţinere a produselor româneşti în special prin prezenţa acestora în rafturile marilor lanţuri de magazine.

El a fost întrebat care este proiectul său pentru judeţul Suceava, iar candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean a răspuns că unul dintre principalele puncte este promovarea produselor româneşti în lanţurile de magazine foarte mari.

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava a mai spus că Universitatea din Suceava trebuie ajutată astfel încât tinerii din zonă să nu mai fie nevoiţi să studieze în altă parte şi specialiştii pregătiţi la Suceava să lucreze ulterior în diverse domenii în acest judeţ.

Un alt proiect pe care Cătălin Nechifor l-a anunţat este susţinerea actului cultural şi al patrimoniului imens al judeţului, dar şi o promovare inteligentă a întregii zone.
El le-a spus că prima biserică ctitorită de Ştefan cel Mare se află la Milişăuţi şi puţini suceveni ştiu acest lucru, fapt care dovedeşte că promovarea făcută până acum de autorităţile judeţene nu şi-a atins scopul.

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor i-a îndemnat pe angajaţi să îl sprijine şi i-a asigurat că toate propunerile pe care ei le au sunt binevenite.

Cătălin Nechifor s-a întâlnit cu două sute de angajaţi ai fabricii de încălţăminte Marelbo, cea mai mare firmă producătoare de încălţăminte din judeţul Suceava, care are peste 300 de angajaţi.

Candidatul USL le-a spus acestora că administraţia trebuie să creeze cadrul pentru ca producţia să fie mai mare şi să conducă la dezvoltarea afacerii. “Ştiu foarte bine acest produs din industrie. Noi facem partea de administraţie astfel încât să vă puteţi realiza munca în condiţii optime, iar dumneavoastră sa produceţi cât mai mult”, a spus Nechifor.

El a dezbătut cu angajaţii fabricii Marelbo problema dezvoltării sectorului agricol în judeţul Suceava, uitat de actuala administraţie a judeţului, deşi peste 360.000 de suceveni trăiesc din agricultură. Totodată, angajaţii au fost interesaţi de modul în care se va organiza clasa zero în învăţământul şcolar şi şi-au exprimat speranţa că actuala guvernare va găsi o modalitate astfel încât să nu fie afectaţi copiii care vor merge la şcoală pentru prima dată în acest an.

La întâlnirea de la fabrica Marelbo, alături de Cătălin Nechifor au mai fost prezenţi candidaţii pentru funcţia de consilier judeţean Mişu Gafencu, Constnatin Maierean, Constantin Boliacu, Mihai Grozavu, Ilie Niţă, Brânduşel Nichitea, dar şi primarul Gheorghe Schipor.