Flutur l-a rugat pe primarul comunei Dorna Candreni sa candideze pentru inca un mandat

„Comuna Dorna Candreni are tot dreptul să se cheme oraş pentru că aveţi tot confortul şi utilităţile”, le-a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, locuitorilor din comuna suceveană Dorna Candreni cu care s-a întâlnit în ultima săptămâna de campanie electorală. Prezenţi în număr mare la întâlnirea electorală, candidatul PDL pentru al doilea mandat la şefia CJ Suceava, le-a spus acestora că el l-a rugat pe actualul primar Maftei Candrea să mai candideze pentru un nou mandat.

„Am avut şi am încredere extaordinar de mare în acest om în ce priveşte alocarea fondurilor şi a proiectelor. Ştie să le facă gospodăreşte, să le ducă la capăt, este extrem de serios, s-a zbătut foarte mult pentru dvs. Şi încă mai avem multe de făcut. Un om atât de vrednic şi de harnic şi de implicat pentru comunitatea lui, rar mi-a fost dat să văd. Vă mulţumesc domnule Candrea că aţi acceptat să mai fiţi o dată candidatul echipei mele şi vreau să vă ajut până la capăt”, a declarat Flutur.

El le-a cerut locuitorilor din Dorna Candreni un vot pentru primarul lor. „Sunteţi o comună de oameni gospodari, o comună cu care ne place să ne mândrim pentru că avem toate motivele, dacă ne uităm puţin în urmă cum arăta această localitate acu câţiva ani. Şi contracandidaţii noştri trebuie să recunoască că aici s-a întâmplat ceva bun.

Vă cer un vot pentru un om pe care îl respect şi îl preţuiesc. Vă cer un vot pentru Maftei Candrea pentru care am venit să garantez azi, aici. De asemenea, vă cer un vot şi pentru echipa lui de consilieri. Nu-l lăsaţi singur, are nevoie de consilieri”, le-a spus preşedintele CJ Suceava alegătorilor din Dorna Candreni.

La întâlnirea cu caracter electoral din această comună, Flutur a fost însoţit de deputatul PDL Dumitru Pardău.