Acasă Politica Catalin Nechifor va propune ca Gura Humorului sa devina municipiu

Catalin Nechifor va propune ca Gura Humorului sa devina municipiu


Intră acum și în grupul de

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul PSD Cătălin Nechifor, a anunţat, joi, la mitingul electoral organizat în oraşul Gura Humorului, că va susţine ca în prima şedinţă a Consiliului Judeţean Suceava din viitorul mandat va propune ca oraşul Gura Humorului să devină municipiu.

Cătălin Nechifor i-a spus primarului din Gura Humorului că în campania electorală se aduc critici şi că singura critică pe care i-o poate aduce este că oraşul Gura Humorului nu este încă municipiu.



„În prima şedinţă a Consiliului Judeţean Suceava voi susţine ca Gura Humorului să fie municipiu”, a spus candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.

El a arătat că oraşul Gura Humorului s-a dezvoltat în perioada în care primar a fost Marius Ursaciuc astfel încât are infrastructura unui municipiu.

Totodată, Cătălin Nechifor a explicat programul USL Suceava pentru judeţ, dar şi pentru zona Gura Humorului care prevede, în special, ca în colaborare cu Marius Ursaciuc, să fie înfiinţată o platformă industrială.

La mitingul electoral la care au participat peste cinci sute de persoane, candidatul USL la funcţia de primar al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a spus că este mulţumit că după activitatea sa de primar citeşte în ochii locuitorilor că sunt mândri că sunt humoreni.

El le-a mulţumit locuitorilor din Gura Humorului că în 2008 au votat alături de primar o echipă formată din 12 consilieri locali.

Primarul Marius Ursaciuc a prezentat şi pe cei doi candidaţi USL pentru funcţiile de consilieri judeţeni prezenţi la miting, Raul Rotaru şi Gheorghe Ghisovan.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version