Intră acum și în grupul de
El a arătat că partenerii din Schwaben l-au sunat să-i spună că au fost informaţi că ansamblul artistic din Suceava ce urma să evolueze la Zilele Augsburgului nu va mai veni şi că motivarea transmisă de CJ Suceava a fost că absenţa acestuia va fi „din cauza schimbării politice”. „Am rezolvat problema în 15 minute şi am trimis un alt ansamblu în Germania”, a spus Nechifor.
El a arătat că o relaţie de prietenie cu regiunea Schwaben, una dintre cele mai serioase relaţii externe a judeţului Suceava, la care şi el a contribuit în ultimii 15 ani, se clădeşte greu şi poate fi distrusă foarte uşor, prin gesturi greşite.
Nechifor a subliniat că nu a înţeles gestul celor din CJ Suceava mai ales că deplasarea nu implica nici un cost din partea autorităţilor sucevene, deplasarea, cazarea, masa şi diurna fiind plătite de partea germană.