Sanda-Maria Ardeleanu o acuza pe Ecaterina Andronescu de destabilizarea sistemului de invatamant


Intră acum și în grupul de

Deputatul PDL de Suceava, prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu, susţine că, invocând modelul Bacalaureatului francez, ministrul PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, încearcă să se scuze, însă, de fapt, se acuză. „Vorba francezului, „qui s’excuse, s’accuse”, a declarat parlamentarul democrat-liberal într-un comunicat de presă.

Reacţia Sandei-Maria Ardeleanu vine după ce Ecaterina Andronescu a declarat, în Comisia de Învăţămînt a Camerei Deputaţilor, că Bacalaureatul profesional există din 1985 în Franţa şi a arătat că prin această măsură nu a „alergat după voturi”.

În calitate de membru al Comisiei de învăţământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaţilor, parlamentarul PDL consideră că „doamna ministru nu a spus nimic nou”. “Înverşunarea cu care persistă, acum, înainte de alegerile generale, în privinţa introducerii, chiar din anul şcolar în curs, a „Bacalaureatului profesional”, demonstrează că este vorba despre o măsură populistă. Suntem în afara Legii. Pe data de 1 septembrie, formula de Bacalaureat pentru anul şcolar 2012-2013 trebuia să ajungă în şcoli. Am stat de vorbă cu numeroşi profesori, părinţi şi copii, şi cu toţii sunt bulversaţi și revoltaţi de situaţia pe care doresc să o creeze Ecaterina Andronescu şi USL. Doamna ministru a reuşit, din nou, să destabilizeze sistemul de învăţământ. Sper, în continuare, că proiectul doamnei Andronescu nu va fi dus până la capăt. Sper în raţiune şi cred în Lege”, a evidenţiat Ardeleanu.

Totodată, deputatul PDL de Suceava a ţinut să mai sublinieze în comunicatul de presă că actuala Legea a Educaţiei prevede susţinerea unui Bacalaureat diferenţiat, însă în timp, şi nu în pripă.


Intră acum și în grupul de