Intră acum și în grupul de
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Alexandru Băişanu, care candidează din partea USL pentru un fotoliu de deputat în Colegiul 1 Suceava, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că mai nou, PDL-iştii se comportă “ca nişte calici mândri”.
Declaraţia survine după ce liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, candidatul ARD la Senat pe Colegiul 2 Suceava, a demarat pe parcursul zilei de miercuri o campanie de strângere de semnături pentru ca Suceava să fie capitală de regiune, intitulată „Suceava – capitală de regiune”.
Alexandru Băişanu consideră că democrat-liberalii ar trebui să se gândească prima dată cum să umple portofelele şi cămara locuitorilor din acest judeţ, care în perioada 2008 – 2012 a fost înecat în sărăcie, şi „nu să găsească peste noapte o chestie virtuală care nu va avea efect asupra dezvoltării viitoare a judeţului sub nici o formă”.
„Domnilor şi doamnelor din PDL Suceava, vă comportaţi, în opinia mea şi a cetăţenilor din acest judeţ, ca nişte calici mândri. Aţi reuşit în patru ani de guvernare să duceţi România, în frunte cu Traian Băsescu, Boc, Udrea şi alte astfel de caricaturi politice, la culmea disperării şi asta pentru că v-aţi ocupat mai mult de furt decât de lucrurile serioase. Toate aceste lucruri se văd pentru că USL este total diferit de ARD. Candidaţii ARD strâng semnături pentru o poveste, iar cei ai USL strâng voturi în numele sărăciei şi al chinurilor oamenilor din judeţul Suceava”, a declarat Alexandru Băişanu.
Intră acum și în grupul de