Sanda-Maria Ardeleanu: „Domnului Stefan Alexandru Baisanu ar trebui sa-i fie rusine pentru demagogia si populismul jenant de care da dovada si in aceasta campanie electorala”


Intră acum și în grupul de

Referitor la declaraţiile făcute joi de liderul PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, potrivit cărora deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu nu a făcut nimic pentru dezvoltarea Universitatii “Ştefan cel Mare” Suceava în cei patru ani de mandat, Biroul de presă al deputatului Sanda-Maria Ardeleanu a transmis următorul comunicat de presă:

“Ca reprezentant al grupării politice care a distrus industria județului Suceava, domnului Ștefan Alexandru Băișanu ar trebui să-i fie rușine pentru demagogia și populismul jenant de care dă dovadă și în această campanie electorală.

Domnul Ștefan Alexandru Băișanu nu se poate erija în salvatorul regiunii noastre atâta timp cât afacerile i-au prosperat în ultimii ani. Mă întreb de unde a avut domnul Ștefan Alexandru Băișanu bani pentru două campanii electorale în care a făcut tombole și a aruncat cu sume impresionante de bani.

Pe de altă parte, asistăm de câteva luni la o politizare fără precedent a școlii de toate gradele din Suceava. Folosind ca armă de luptă în campanie Universitatea „Ștefan cel Mare”, Ștefan Alexandru Băișanu exercită presiuni fără precedent asupra studenților și cadrelor didactice din această instituție de învățământ superior.

În ceea ce mă privește, nu fac parte din nici un grup de interese financiare, nu am făcut din universitate o afacere și din profesia mea un paravan.

Voi continua să stau de vorbă cu sucevenii și mă voi implica în toate proiectele acestora.

De aceea, consider că între mine și domnul Ștefan Alexandru Băișanu există o distanță pe care el nu o va putea recupera nici în zece campanii electorale.”


Intră acum și în grupul de