Mai multi consilieri judeteni PNL se lupta pentru fotoliul lui Alexandru Baisanu


Intră acum și în grupul de

În PNL Suceava a început ”lupta pe față” pentru dobândirea funcției de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Postul va fi liber ca urmare a alegerii lui Alexandru Băișanu în Parlamentul României, demisia acestuia din CJ fiind doar o simplă formalitate.

Fotoliul de vicepreședinte al CJ care aparţine PNL va fi cea mai importantă miză pentru liderii locali liberali care au posibilitatea să acceadă pe o funcție importantă în executivul judeţean sucevean. Până acum, pe lista doritorilor s-au înscris Brândușel Nichitean, care a cerut de altfel la ultima sedinta a Delegației Permanente a PNL un vot pentru a fi candidatul partidului pentru funcția respectivă, dar Alexandru Băişanu a refuzat să supună la vot acest lucru. 

nichitean 3

O altă persoană care își doreşte fotoliul este Ilie Niță, care, susţin surse din partid, a negociat postul cu liderul judeţean sucevean cu mult înainte de alegerile locale din acest an.

Aceleaşi surse liberale susţin însă că ”preferata” liderului Băișanu este Cristina Teodorovici, actual inspector şcolar general-adjunct, pentru care în ultimele zile, s-a dus o campanie intensă de promovare în interiorul partidului, dar și pe diverse canale spre partenerii de alianță politică, PSD şi PC. 

Cristina Teodorovici

Nu este însă exclus ca cel din urmă venit în CJ Suceava din partea PNL, după plecarea lui Băișanu în Parlament, Raul Rotaru, următorul pe lista de consilieri supleanți să fie susţinut consistent pentru fotoliul de preşedinte drept ”consolare” că a renunțat la fotoliul de deputat în favoarea tânărului Radu Surugiu, susţinut de gruparea de la Iași din PNL.

 

 


Intră acum și în grupul de