Rasturnare de situatie la PNL Campulung Moldovenesc. Vezi ce s-a intamplat in prezenta lui BAISANU!

Liderul liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, vineri, că a condus o şedinţă a organizaţiei PNL Câmpulung Moldovenesc, în care cei 11 membri ai Biroului Permanent Local care au demisionat au revenit asupra deciziei. „Lucrurile s-au lămurit în sensul că demisiile colegilor noştri au fost de onoare ca replică la zvonistica prin care este defăimat preşedintele organizaţiei”, a spus Băişanu. El a arătat că în urma discuţiilor, s-a ajuns la concluzia că până la finalizarea cercetărilor, preşedintele PNL Câmpulung Moldovenesc, Nicolae Vranău, nu poate fi exclus din partid şi nici demis din funcţia de preşedinte. „Preşedintele are trei luni de autosuspendare din funcţie perioadă în care să-şi clarifice situaţia”, a ținut să precizeze Alexandru Băişanu.

alexandru baisanu

El a menţionat că în această perioada organizaţia este condusă de prim-vicepreşedintele Gavril Chirodea, iar un rol important în deciziile din filială îl va avea şi primarul Mihăiţă Negură. Băişanu a subliniat că organizaţia PNL Câmpulung Moldovenesc este foarte importantă, cu trei mandate de primar câştigate şi cu o activitate intensă.

Biroul Permanent Local al organizaţiei municipale PNL Câmpulung Moldovenesc s-a întrunit, luni după-amiaza, iar 11 din cei 15 membri, printre care şi primarul oraşului, Mihăiţă Negură, au anunţat că demisionează din funcţii şi consideră că Biroul este dizolvat de drept urmând să fie numită o conducere interimară.

Membrii conducerii PNL Câmpulung Moldovenesc au spus că au demisionat pentru ca şi preşedintele filialei să îşi dea demisia întrucât în oraş au apărut informaţii că acesta ar fi fost prins în timp ce fura brelocuri dintr-un magazin.

La ședința de la Câmpulung au mai fost prezenti și vicepreședintele organizației județene Suceava a PNL, Ilie NIță, care vizeaza postul de vicepreședinte al CJ Suceava, secretarul general al PNL, Viorel Mihăescu si primarul orasului Gura Humorului, Marius Ursaciuc.