CIOATA conditioneaza revenirea in PPDD de preluarea sefiei la Suceava


Intră acum și în grupul de

Deputatul de Suceava, Cezar Cioata, care in continuare este membru al Partidului Conservator, potrivit site-ului Camerei Deputatilor, ar fi revenit in PPDD, unde negociază preluarea președinției organizației județene Suceava a PPDD. Potrivit unor surse din partid, inceperea negocierile au fost conditionate de revenirea lui Cezar CIOATA in PPDD, acest solicitand la randul său schimbarea actualei conduceri interimare a PPDD Suceava și numirea sa în funcția de președinte interimar al organizației.

cioata

Totodată, cel de al doilea parlamentar de Suceava, senatorul Vasilica Steliana Miron, ar urma să ocupe, conform acelorași surse, funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene PPDD. Sursele citate au mai menționat că un anunț final, privind situația la vîrful organizației PPDD Suceava da si a parlamentarilor acestui partid, va fi făcut, cel mai probabil, în cursul zilei de luni.

Deocamdată, Cezar Cioată este oficial membru al PC, intrucât, conform provedurilor legale, nu a anunțat în plenul Camerei Deputaților, revenirea la PPDD, deși în Parlament stă în grupul parlamentar PPDD. ”Anunțul privind trecerea la PC a fost unul pripit și mai mult, făcut ca o presiune asupra conducerii PPDD care trebuie să înțeleagă că situația organizației de la Suceava nu e una corectă”, au declarat sursele citate.

Cezar  CIOATĂ refuză să facă vreun comentariu referitor la situația sa politică.

Preşedintele PPDD Simona Man a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, revenirea în partid a deputatului Cezar Cioată şi a senatorului Antonie Solomon, scrie Gandul.info. Cezar Cioată a fost ales parlamentar pe listele PPDD, dar trecuse la PC, în timp ce Antonie Solomon fusese exclus din partid.

Potrivit Gandul.info, conducerea PPDD a revocat hotărârea de excludere a lui Solomon din PPDD şi a precizat că atât Solomon, cât şi Cezar Cioată au revenit în partid. ”Începând de astăzi (miercuri – n.r.), grupul PPDD are doi oameni în plus: domnul Cioată şi domnul Solomon. (…) Toţi aceşti oameni care încearcă marea cu degetul, ei fac şi o paralelă între mine şi domnul Voiculescu şi ne aleg tot pe noi”, a spus Dan Diaconescu, la conferinţa de presă a PPDD.


Intră acum și în grupul de