Intră acum și în grupul de
Liderul grupului PDL din CJ Suceava, Vasile Ilie, vicepreşedinte al PDL Suceava, a declarat, miercuri, că actuala conducere a Consiliului Judeţean va trebui să se asigure că toate primăriile din judeţ au asigurată cofinanţarea pentru proiectele cu finanţare europeană.
„Pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă a judeţului Suceava pe termen lung este necesar ca banii atraşi de la Uniunea Europeană pentru proiectele derulate în judeţ să fie folosiţi în totalitate. Astfel, se pot crea locuri de muncă, iar agenţii economici vor primi o gură de oxigen”, a spus Ilie.
Vicepreşedintele PDL Suceava a arătat că pentru a atinge acest deziderat şi în acest an este necesar ca la întocmirea bugetului judeţului pentru 2013, toate cofinanţările pentru proiectele cu finanţare europeană să fie susţinute de Consiliul Judeţean.
El a precizat că în ultimii patru ani, când a fost vicepreşedinte al CJ Suceava şi când a avut în directă coordonare bugetul, a avut ca principal obiectiv asigurarea cofinanţării pentru proiectele europene astfel încât să nu existe riscul neatragerii de astfel de fonduri.
Vasile Ilie consideră că ar fi de preferat ca actuala conducere a CJ Suceava să discute cu fiecare administraţie locală în parte şi să vadă necesarul de cofinanţare. „Ar trebui să nu existe nici o primărie din judeţ la care să nu se asigure cofinanţarea”, a spus liderul consilierilor judeţeni PDL.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a avertizat, marţi, primarii suceveni să asigure în bugetele locale fonduri pentru cofinanţarea proiectelor judeţene cu finanţare europeană ce prevăd extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, dar şi cel de înfiinţare a două depozite ecologice de deşeuri, ambele fiind realizate prin POS Mediu. Nechifor a spus că localităţile ce nu asigură fonduri de cofinanţare la proiectele europene riscă să nu beneficieze de alocări la rectificarea bugetară din vara acestui an.
Intră acum și în grupul de