Flutur cere autoritatilor sa iasa cu explicatii “clare” si “credibile” in scandalul laptelui infestat

flutur 2-2013

Senatorul PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, care este şi secretar general al partidului la nivel central, a atras marţi atenţia, într-un comunicat de presă, că „bâlbâielile” ANSVSA cu privire la problema laptelui infestat cu aflatoxină riscă să afecteze grav producătorii şi procesatorii din România şi pot avea efecte dezastruoase asupra economiei româneşti în sectoarele industriei alimentare, agriculturii şi zootehniei.

Parlamentarul democrat-liberal, care este şi preşedinte al PDL Suceava, cere de urgenţă autorităţilor să prezinte explicaţii “clare”, “credibile” şi să fie luate toate măsurile legale pentru a nu se ajunge la prăbuşirea sectoarelor amintite şi pentru a nu fi afectată siguranţa alimentară a populaţiei.

ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor. Potrivit sursei citate, în conformitate cu dispoziţiile transmise de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în perioada 7-8 martie au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud.

Joi, ANSVSA a anunţat că a oprit de la livrare laptele crud produs de o fermă, după ce a depistat în produs aflatoxină peste limitele admise, dispunându-se verificări în toată ţara, de la producători la unităţi de procesare a laptelui. Decizia a fost luată în urma depistării depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de inspectorii ANSVSA, de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol.