Ardeleanu face demersuri pentru a organiza in 2014, la Suceava, Conferinţa sefilor de delegatii din Regiunea Europa din cadrul APF

 În contextul aniversării a 20 ani de la aderarea României la OIF, la Palatul Parlamentului a avut loc, miercuri, o întrevedere a membrilor Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei-APF, cu responsabili pe Francofonie din Ministerul Afacerilor Externe.

ardeleanu 3

Potrivit unui comunicat al Direcţiei pentru cooperarea parlamentară internaţională multilaterală a Camerei Deputaţilor, din partea Camerei Deputaţilor, la această reuniune au participat deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, şefa Delegaţiei la APF şi deputatul Bogdan Niculescu Duvăz, membru al Delegaţiei. Din delegaţia Ministerului Afacerilor Externe au făcut parte Victoria Popescu, ministru plenipotentiar DONUISF, coordonator naţional pentru Francofonie, şi Traian Filip, director Direcţia ONU, Instituţii Specializate si Francofonie.

Conform sursei citate, cu această ocazie a fost reiterată necesitatea intensificării cooperării interinstituţionale şi a identificării unor modalităţi concrete de punerea în aplicare a acesteia. Participanţii la întrevedere au remarcat impactul cooperării la nivel parlamentar şi guvernamental pentru revigorarea Francofoniei în România pe toate planurile: cultural, educaţional, economic. Reprezentanţii MAE  au solicitat sprijinul parlamentarilor membri ai delegaţiei parlamentare la APF în diseminarea informaţiilor legate de Francofonie în teritoriu.

Preşedintele Delegaţiei parlamentare la APF, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu a informat asupra demersurilor  sale de a organiza la Suceava,  în iunie 2014,  Conferinţa şefilor de delegaţii din Regiunea Europa din cadrul APF.

ardeleanu 1

Reprezentanţii MAE au menţionat, printre altele, câteva din evenimentele ce marchează acest an aniversar, respectiv Gala Francofoniei, inaugurarea Pieţei Francofoniei, precum şi vizita secretarului general al OIF, Abdou Diouf, în octombrie 2013, se mai precizează în comunicatul Direcţiei pentru cooperarea parlamentară internaţională multilaterală a Camerei Deputaţilor.