Alegerile pentru conducerea judeteana PNL Suceava ar putea fi amanate pentru toamna acestui an


Intră acum și în grupul de

Alegerile pentru conducerea judeţeană a PNL Suceava, programate iniţial pentru 12 iunie şi amânate până în 29 iunie, ar putea să fie amânate pentru toamna acestui an.

Surse liberale au declarat pentru newsbucovina.ro că Biroul Permanent Naţional nu a discutat propunerea Biroului Teritorial Suceava al PNL privind organizarea alegerilor în data de 29 iunie.

Motivul pentru care nu s-a discutat această propunere este că BPN al PNL nu s-a întrunit de la data la care BPT Suceava a înaintat propunerea.

În şedinţa de joi a BPN al PNL ar urma să se discute programarea şedinţei de alegeri din cadrul organizaţiei judeţene PNL Suceava, dar sunt şanse mici ca aceasta să mai fie organizată în 29 iunie ţinând cont că nu mai este timp necesar pentru convocarea delegaţilor.

„Cel mai probabil alegerile din organizaţia judeţeană Suceava vor fi organizate în septembrie sau octombrie”, au declarat sursele citate.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Suceava şi-au anunţat candidaturile actualul lider al organizaţiei judeţene, deputatul Alexandru Băişanu şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene Marius Ursaciuc, primarul oraşului Gura Humorului.


Intră acum și în grupul de