Nechifor a anuntat ca a mai indeplinit o promisiune electorala (VIDEO)

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că un punct din programul electoral cu care a câştigat alegerile în vara anului trecut a fost îndeplinit.

El a amintit că în campania electorală a promis că va sprijini firmele de încălţăminte din zonă prin calificarea, local, a forţei de muncă.

Astfel, prin contractul USL cu zona Rădăuţi-Vicovu de Sus, Nechifor a promis un program pentru această zonă de înfiinţarea de noi locuri de muncă şi susţinerea firmelor locale de producţie prin calificarea forţei de muncă în unităţi şcolare din zonă.

El a anunţat, vineri, că din acest an şcolar, la liceul tehnologic Bivolărie va funcţiona o clasă cu specializare pentru meseriile cerute în zonă, în industria de încălţăminte. „Practic ne preocupăm de acest subiect”, a spus Nechifor.