Baisanu: „Le cer celor din USL sa-si respecte cuvantul dat” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Organizaţia PNL Suceava se pregăteşte de alegerile europarlamentare şi prezidenţiale care vor fi organizate anul viitor,  a declarat joi liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu. El a precizat, într-o conferinţă de presă, că în acest sens, la alegerile pentru conducerea organizaţiei din 5 octombrie, va fi ales un Birou permanent judeţean cu cel mai mare număr posibil, de 29 de membri, fiecare având sarcini precise pe anumite zone în vederea obţinerii unui rezultat electoral cât mai bun.

Întrebat dacă este încrezător că partenerii PNL din USL vor susţine la alegerile prezidenţiale de anul viitor pe Crin Antonescu, Băişanu a spus că el personal nu s-a gândit niciodată să înşele încrederea unui partener. „Dacă gândesc însă cu mintea altora, politica poate fi definită şi ca un lanţ de trădări. Există şi această posibilitate. Sper ca PSD să-şi ţină cuvântul dat”, a spus liderul PNL Suceava.

Preşedintele PNL Suceava a reamintit că prima parte a înţelegerii, ca Victor Ponta să fie prim ministru a fost realizată şi că urmează ca a doua parte, cea prin care Crin Antonescu va ajunge preşedintele României, să fie pusă în practică. „Le cer celor din USL să-şi respecte cuvântul dat”, a mai spus Alexandru Băişanu.


Intră acum și în grupul de