Baisanu se cearta cu Dontu si Balan pe subiectul TERMICA. Balan avertizeaza ca Baisanu urmareste un interes personal

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, joi, că limbajul folosit de senatorul PSD Ovidiu Donţu, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Suceava, privind propunerile PNL este neadecvat.

El  a arătat că faptul că Ovidiu Donţu a spus că „este o prostie” propunerea PNL în legătură cu activitatea de transport şi distribuţie a agentului termic, este inadecvată.

„Limbajul folosit acum de domnul Donţu e neadecvat, iar ca să consideri o prostie ce face cineva trebuie să fii la fel de deştept ca el, sau mai deştept, ceea ce evident, nu e cazul”, a spus Băişanu.

El a reamintit că Ovidiu Donţu, timp de un an, când a candidat la Primărie a strigat sus şi tare că la Termica se fură şi a amintit sloganul lui Donţu „Schimă tu primarul, eu schimb oraşul”, dar că în 2012 Donţu şi-a făcut repede valiza şi-a pus ciorăpeii şi a plecat la Fălticeni după ce a pupat ghiulul lui Stan.

„Domnul Donţu nu şi-a asumat responsabilitatea de a candida împotriva lui Flutur şi a fugit la căldurică în fieful PSD. De acolo unde puteai pune şi un levier să candideze să poată ieşi senator”, a spus liderul PNL Suceava.

El a subliniat că el, în numele PNL, nu a cerut o prostie ci ca înainte de organizarea licitaţiei pentru desemnarea firmei care se va ocupa cu transportul şi distribuţia energiei termice să fie efectuată o analiză a unei firme independente ca să se vadă unde sunt pierderile din sistemul de termoficare.

„La Termica, nu am ştiut niciodată cât ne costă o gigacalorie şi nici cât costă pierderile şi câte găuri are sita numită infrastructura şi am plătit orbeşte”, a spus Băişanu.

El a mai arătat că alături de liderul PSD Suceava şi liderul sucevean al PDL face „teroria licitaţiei”, dar că amândoi vorbesc ca la licitaţie să participe şi o firmă a primăriei, ceea ce este absurd.

Potrivit lui Băişanu, dacă se decide ca Primăria să fie tampon între producătorul de energie şi populaţie, va trebui înfiinţat un serviciu public care să se ocupe cu această activitate de transport şi distribuţie şi să nu se mai cedeze acest serviciu unui operator privat.

 

„Deputatul Alexandru Băişanu vrea să fie convins că preţul plătit de oameni e unul corect. Evident, ne dorim unul minimal. Primăria nu are drept scop producerea de profit.(…)Expertul cerut de mine ne va spune care sunt pierderile şi apoi să discutăm problema transportului de căldură”, a spus liderul PNL Suceava.

 

El a propus preşedinţilor PDL şi PSD de la organizaţiile municipale o întâlnire la care să se discute în trei pe această temă şi să stabilească, foarte serios, paşii de urmat şi să nu mai fie nevoie de măsuri populiste care să atragă voturi.

 

Pe de altă parte, preşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că tot ceea ce spune Băişanu este făcut în scop politic şi că PDL doreşte doar ca cetăţenii Sucevei să beneficieze de căldură şi apă caldă la un preţ corect, care să fie şi cel mai mic preţ posibil.

 

Bălan a explicat că Băişanu a constatat că se poziţionează pe ultimele locuri în sondajele de opinie şi este îngrijorat că la un an după ce a ratat la o mie de voturi să fie primar, populaţia municipiului Suceava nu-l vede ca un câştigător.

„ Vorbim aici doar despre poziţionare la candidatura pentru Primăria Sucevei. Dacă îşi propune să facă din Suceava o mahala, e problema lui. Le spun sucevenilor că tombola e odată la patru ani şi se dă doar un singur obiect”, a spus liderul democrat liberal

 

El a mai atenţionat sucevenii că atunci când vorbeşte Băişanu despre un bine făcut tuturor, are un interes personal în spate.

„Când Băişanu susţine vreun proiect în interesul cetăţenilor, sigur e un interes foarte mare, personal al lui. Trebuie numai să îl descoperim”, a conchis Ioan Bălan.

 

loading...