Ion Lungu, luat in calcul pentru a candida la alegerile europarlamentare

Primarul Sucevei, Ion Lungu, este luat în calcul pentru a candida la alegerile europarlamentare din mai 2014, au declarat surse din cadrul USL Suceava.

Potrivit surselor citate, candidatura lui Ion Lungu ar urma să se facă pe lista PSD, pe un loc eligibil, acesta părăsind astfel fotoliul de primar.

Se estimează astfel că o eventuală candidatură a lui Ion Lungu la Parlamentul European va reduce procentul obţinut de PDL în judeţul Suceava, unul dintre candidaţii acestui partid fiind Orest Onofrei, fost prefect de Suceava şi senator în mandatul 2008-2012, în condiţiile în care gradul de încredere măsurat în sondajele de opinie indică faptul că PDL se apropie de 30 de procente în judeţ.

lungu 4

Sursa citată menţionează că o eventuală candidatură şi apoi alegere a lui Ion Lungu din partea PSD în Parlamentul European va duce la numirea lui Gavril Varvara, în funcţia de primar interimar al Sucevei. Totodată, PSD Suceava, cu sprijinul politic asigurat de Ion Lungu, ar avea şi prima şansă pentru alegerea noului primar al municipiului reşedinţă de judeţ, cel mai probabil candidatul fiind Tiberius Brădăţan, care apoi ar fi reales în funcţie la alegerile locale din 2016.

PDL Suceava va avea doi candidaţi pe primele zece locuri pe lista la alegerile europarlamentare, Orest Onofrei şi actualul europarlamentar Petru Luhan.

PNL Suceava a anunţat că va propune pe listele pentru Parlamentul European pe viceprimarul Ovidiu Doroftei şi pe inspectorul şcolar general adjunct Cristina Teodorovici, dar şansele ca aceştia să se situeze pe locuri eligibile sunt mici.

PSD Suceava a evitat până în prezent să anunţe vreun candidat din partea organizaţiei judeţene pentru alegerile europarlamentare.