Raluca Turcan: „Din toate promisiunile USL s-a ales praful. Nici Ponta si nici Antonescu nu pot sterge cu buretele ce au facut”

PNL atacă PSD doar din vorbe, iar nesusţinerea moţiunii de cenzură este „costul politic al aranjamentelor locale cu PSD”. Declaraţia a fost făcută, vineri, la Suceava de vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, care a ţinut să sublinieze că PDL este singurul partid de opoziţie la Guvernul Ponta şi că a sancţionat de doi ani derapajele USL şi a arătat ipocrizia PSD-PNL.

Viceliderul democrat-liberal a spus că moţiunea de cenzură iniţiată va fi transformată într-o Carte a minciunilor PSD unde sunt arătate diferenţele uriaşe între promisiunile din campania electorală şi ceea ce a reuşit Guvernul Ponta. „Din toate promisiunile USL s-a ales praful. Nici Ponta şi nici Antonescu nu pot şterge cu buretele ce au făcut”, a declarat Turcan.

raluca turcan

Ea a menţionat că premierul Victor Ponta încearcă acum să pozeze că e imaculat, iar Crin Antonescu că e neprihănit, acestea fiind iluzii pe care cei doi le vând românilor.

Raluca Turcan a mai declarat că PDL va depune Cartea minciunilor la toate prefecturile din ţară.

 Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii liberali nu vor semna moţiunea de cenzură propusă de PDL.

 El a menţionat că vor putea exista subiecte pe care PNL şi PDL să colaboreze în Parlament în momentul în care liberalii vor iniţia moţiuni, iar democrat-liberalii vor avea posibilitatea să le voteze.

 Liderul deputaţilor PNL a reiterat faptul că decizia partidului este de a depune moţiune de cenzură în luna mai, în cazul în care Guvernul nu va reduce CAS şi nu va introduce măsura neimpozitării profitului reinvestit.

 PDL a strâns până 90 de semnături pentru moţiunea de cenzură “Guvernul Ponta III – România fără viitor!” şi mai avea nevoie de 54 pentru a o depune la Parlament.