Un copil de patru ani din Rădăuți a căzut de la etajul al doilea al locuinței


Intră acum și în grupul de

Un copil de patru ani a căzut, marți seara, de la balconul apartamentului situat la etajul al doilea al imobilului de domiciliu.

Potrivit primelor date din anchetă, mama copilului de patru ani se afla marți după amiaza împreună cu fiul ei și cu fiica ei în vârstă de 9 luni.

La un moment dat, femeia a luat-o pe fiica sa și a dus-o în dormitorul imobilului pentru a-i schimba scutecul, iar copilul de patru ani a rămas singur în sufrageria imobilului.

Copilul s-a urcat pe un scaun de birou aflat în balconul imobilului, un canat al geamului fiind deschis, a împins cu mâinile plasa de insecte de la acesta, după care a căzut în gol de la o înălțime de cca. 7 metri direct pe sol.

Acesta a fost găsit conștient și cooperant de mama sa pe sol, fiind luat în brațe de către aceasta și urcat în imobilul de domiciliu, de unde a sunat la 112.

Copilului i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către echipajul de ambulanță ajuns la fața locului, acesta fiind conștient și cooperant, fără a avea leziuni vizibile. Acesta a fost diagnosticat preliminar cu „TCC cu contuzie occipitală”. Minorul, însoțit de mama sa, a fost transportat la Spitalul mun. Rădăuți pentru investigații suplimentare de specialitate.

În acest caz urmează să fie informată și DGASPC Suceava pentru a efectua verificări conform competențelor.


Intră acum și în grupul de