Fată de 13 ani violată în propria casă. Judecătoria Rădăuți a dispus arestarea preventivă a agresorului


Intră acum și în grupul de

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus, luni, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Ș.N.G., pentru săvârșirea infracțiunii de „viol asupra unui minor”.

Potrivit procurorilor, fapta a constat în întreținerea unui raport sexual, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, cu o minoră în vârstă de 13 ani, la locuința acesteia, în data de 05.04.2025.

Procurorul a solicitat Judecătoriei Rădăuți arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cererea a fost admisă, iar instanța a dispus măsura arestării preventive a lui Ș.N.G. în intervalul 14.07.2025 – 12.08.2025 inclusiv.

Cercetările în acest caz continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și stabilirea răspunderii penale.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în cursul anului 2024 au fost 34 de cazuri de viol, dintre care 10 s-au petrecut în mediul urban și 24 în rural. La acestea se adaugă 28 de agresiuni sexuale și 4 cazuri de corupere sexuală a minorilor.


Intră acum și în grupul de