Intră acum și în grupul de
Grupul de iniţiativă Asociaţia Civică Suceava Noastră lansează o provocare amatorilor de Graffiti din Suceava, pentru a da un aspect atrăgător noului Skatepark de pe strada Universităţii, se arată într-un comunicat semnat de de Dan Cuşnir, în calitate de membru al grupului de iniţiativă aş Asociaţiei Civice Suceava Noastră şi de cetăţean al Sucevei.
„Dorim să transformăm imaginea tristă, postindustrială, de bunker atomic a skatepark-ului astfel încât acesta să arate aşa cum şi-l doresc skaterii, rollerii, şi bicicliştii, aşa cum şi-l doresc tinerii Sucevei”, se arată în comunicat.
Organizatorii menţionează că cele mai frumoase lucrări de Graffiti de pe zidurile Skatepark-ului vor fi premiate cu 500, 300 respectiv 200 lei, iar juriul va fi format din reprezentanţi ai presei şi artişti plastici.
Pentru ca cei interesaţi să aibă suficient timp pentru a-şi pregăti lucrările, jurizarea şi premierea va avea loc în perioada 16-21.09.2014, dată exactă si alte detalii organizatorice urmând a fi anunţate ulterior, se mai arată în comunicat.
Totodată, se precizează că premierea va fi urmată de un Graffiti Party, la care amatorii de Graffiti cât şi tinerii utilizatori ai Skatepark-ului vor fi serviţi cu răcoritoare, dulciuri, chipsuri, şi vor urmării demonstraţii ale practicanţilor diferitelor sporturi extreme.
„Skatepark-ul trebuie să devină un loc de exprimare al culturii urbane, al imaginaţiei noii generaţii, un loc care să atragă tinerii practicanţi ai sporturilor extreme, un loc pe care tinereţea să-şi pună amprenta. Suceava trebuie să arate aşa cum şi-o doresc Sucevenii. Împreună, pas cu pas Ne luăm oraşul înapoi! Împreună, pas cu pas, vom da Suceava înapoi Sucevenilor!”, a conchis Dan Cuşnir, membru al grupului de iniţiativă Asociaţia Civică Suceava Noastră
Intră acum și în grupul de