Pe ce se cheltuiesc 2,5 milioane de lei la Spitalul Judetean de Urgenta Suceava


Intră acum și în grupul de

Mai multe lucrări de investiţii realizate, în ultima perioadă,  la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava urmează să fie recepţionate până la sfârşitul anului 2014, a declarat, luni, directorul medical al unităţii, medicul Tiberius Brădăţan.

El a spus că lucrările de modernizare a spaţiului în care funcţionează Laboratorul de Anatomie Patologică au fost finalizate şi urmează ca până la sfârşitul lunii octombrie să fie recepţionate, valoarea investiţiei fiind de 423. 338 de lei.

Brădăţan a mai spus că Laboratorul de Anatomie Patologică din cadrul SJU Suceava a fost dotat cu aparatură medicală în valoare de 931.127 de lei.

spitalul judetean suceava

Directorul medical al SJU Suceava a precizat că lucrări de igienizare au fost realizate şi în Secţia de Balneo-Fizio-Terapie, valoarea investiţiilor fiind de 153.121 de lei.

Brădăţan a spus că alte lucrări de modernizare s-au efectuat şi la casele scărilor din clădirea spitalului, valoarea investiţiei fiind 419. 361 de lei.

El a arătat că sunt în curs de execuţie lucrările de modernizare ale Blocului Alimentar şi ale spaţiilor destinate personalului TESA din spital, pentru care au fost alocaţi 191. 141 de lei, iar finalizarea lucrărilor este estimată în a doua parte a lunii noiembrie 2014.

Totodată, lucrări de modernizare sunt în curs de executare la atelierul mecanic, la staţia de oxigen, la beciul şi intrarea la rezervorul de apă al spitalului, valoarea investiţiei fiind de 314 .575 de lei, termenul de finalizare fiind prevăzut pentru a doua parte a lunii decembrie 2014.

Totodată, şi la Secţia de Psihiatrie a SJU Suceava se efectuează lucrări de modernizare a spaţiului, a instalaţiilor sanitare, dar şi a tâmplăriei, valoarea investiţiilor fiind de 193. 930 de lei, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru luna decembrie.

 

 

 


Intră acum și în grupul de