250 de suceveni, majoritatea copii, s-au imbolnavit de hepatita A, in acest an

Numărul cazurilor cu hepatită acută virală de tip A înregistrate la nivelul judeţului Suceava, de la începutul anului până în prezent se ridică la 250.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de DSP Suceava,  majoritatea îmbolnăvirilor au fost în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 9 ani cu domiciliul în mediul rural, cele mai multe înregistrându-se în luna octombrie.

Sursa citată precizează că o creştere pronunţată a numărului de cazuri de îmbolnăvire s-a înregistrat începând cu a două jumătate a anului 2014, astfel încât, dacă în primele şase luni au fost raportate 17 cazuri, începând cu luna iulie s-a observat o creştere majoră a numărului de îmbolnăviri, de 94 de cazuri în trimestrul al treilea şi de 139 de cazuri în octombrie, prima lună din trimestrul patru.

„Dacă actuală epidemie a debutat în câteva comune din jurul municipiului Rădăuţi, focarele din Arbore, Marginea şi Horodnic de Sus, fiind declarate închise încă din cursul lunii septembrie, îmbolnăvirile s-au extins mai apoi în două comunităţi din jurul municipiului Suceava, Mitocu Dragomirnei şi Şcheia, unde mai apar în continuare cazuri sporadice”, se arată în comunicat.

BACAU - VACCINARE

DSP Suceava precizează că se confruntă cu un număr mai mare de îmbolnăviri în două comunităţi din localităţile Burla unde focarul are 38 de cazuri de îmbolnăvire, respectiv Mironu, cu 56 de cazuri.

Sursa citată mai arată că în toate aceste localităţi îmbolnăvirile au apărut în comunităţile de romi, de unde s-au extins ulterior în unităţile de învăţământ din fiecare localitate.

DSP a intervenit în toate aceste focare cu mijloace specifice, fiind administrate 800 doze de vaccin antihepatitic A, s-au efectuat numeroase dezinfecţii şi s-au distribuit cantităţi importante de substanţe dezinfectante, dar continuă să apară cazuri de îmbolnăvire din cauza contactului strâns între copii, imposibilităţii respectării regulilor de igienă personală din cauza lipsei de apă curentă şi insuficientă preocupare pentru educaţia pentru sănătate .

„Această situaţie epidemiologică nu este singulară, în toată ţară înregistrându-se în cursul acestui an o creştere a numărului cazurilor de îmbolnăvire, după un interval de aproape 10 ani când această afecţiune a fost cvasiabsentă”, se mai arată în comunicatul DSP Suceava.