Concurs județean „Drepturile omului, drepturile mele”, la Colegiul National „Mihai Eminescu” Suceava


Intră acum și în grupul de

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a fost gazda, la sfârşitul săptămânii trecute, a concursului județean aflat la ediția a doua, „Drepturile omului, drepturile mele”.

elevi

Competiția a avut loc sâmbătă, 13 decembrie, și a avut drept obiectiv principal asumarea rolului şi statutului de cetăţean în cadrul unei societăţi democratice, formarea şi dezvoltarea spiritului civic critic şi constructiv al elevilor.

Fiecare instituție de învățământ înscrisă în concurs a participat cu echipe formate din câte trei elevi, pe două secțiuni: gimnaziu și liceu. Elevii au trecut prin trei probe de concurs, și anume prin proba teoretică, practic-aplicativă și artistică și au demonstrat un comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare.

Laureații ediției din acest an au fost echipajul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, coordonat de prof. Gabriela Aungurencei, la secțiunea gimnaziu, și echipajul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, la secțiunea liceu, coordonat de prof. Ana Maria Lepcaliuc.

Concursul a fost coordonat de inspectorul școlar pentru discipline socio-umane, prof. Elena-Cristina Nechifor.

 

 


Intră acum și în grupul de