Cardul national de sanatate poate fi refuzat. Vezi ce trebuie sa faci apoi

Începând cu data de 1 februarie cardurile naționale de sănătate vor deveni operaționale în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, urmând ca din data de 1 mai 2015 să fie unicul instrument pentru serviciile medicale în sistemul de asigurări sociale.

card-de-sanatate

Potrivit CAS Suceava, utilizarea cardului naţional de sănătate în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale se va face în perioada 1 februarie – 30 aprilie 2015, iar de la 1 mai, serviciile medicale prin asigurările sociale de sănătate vor fi disponibile doar prin intermediul cardului.

Cei care refuză în mod categoric utilizarea cardului de sănătate trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere la CAS Suceava, însoţită de cardul național, în situaţia în care acesta a fost distribuit.

„Aceste persoane vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, care are o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către instituția noastră”, a precizat Anda Sălăgean, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava.

Totodată, cei care vor refuza cardul vor fi nevoiți să se deplaseze periodic la Casa de Asigurări pentru a solicita adeverința de asigurat. În cazul în care ulterior vor dori să beneficieze de card, asigurații le vor putea ridica oricând de la CAS.

Anda Sălăgean a mai susținut că în perioada 9 ianuarie – 29 ianuarie un număr de 1.302 carduri de sănătate au fost ridicate de la sediul instituției, iar cei care încă nu au intrat în posesia acestora se pot adresa de luni până joi, între orele 09 – 15, iar vineri între orele 09-13.

Procesul de tipărire şi de distribuire a cardului de sănătate continuă pentru asigurații care vor împlini vârsta de 18 ani și/sau dobândesc calitatea de asigurat. Până la primirea cardului de sănătate, aceste persoane vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe care înlocuieşte cardul, valabilă nu mai mult de 30 de zile de la emiterea acesteia.