Sindicalistii suceveni: Ordinul MECTS prin care se vor disponibiliza 5.000 de posturi din invatamant este inacceptabil

Preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ (ASI) Suceava, Geani Leonte, arată într-un comunicat de presă că Ordinul  privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare la catedră, a structurilor funcţionale pentru personalul de conducere şi a criteriilor de stabilire a indemnizaţiilor de conducere specifice din inspectoratele şcolare, din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, din unităţile de învăţământ special şi din unităţile conexe şi anexele la acesta este inacceptabil.

„Practic, la nivel național, vor fi disponibilizate 5000 de posturi din învățământul preuniversitar, asta în condițiile în care în 27 octombrie 2014, s-a semnat un Acord între Guvern și federațiile sindicale reprezentative, Acord care la punctul 5, prevede deblocarea unui număr de 1250 posturi în anul școlar în curs”, susţine liderul sindical.

PROFESORI - GREVA JAPONEZA

Leonte arată că ordinul emis de MECS prevede că o parte din personalul didactic de conducere care în prezent beneficiază de degrevare parțială de norma didactică de predare, să efectueze integral norma de predare și să nu mai beneficieze de degrevare.

„În această situație directorul nu ar avea timp să-și desfășoare activitatea managerială care este supradimensionată”, susţine preşedintele ASI Suceava.

El mai arată că tot prin acest ordin se dorește modificarea, de la 1 mai 2015, a cuantumului indemnizațiilor de conducere pentru personalul de conducere din unitățile învățământului preuniversitar dar și a indemnizațiilor pentru personalul de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

Leonte precizează că prin ordin se urmăresc modificări majore, începând cu data de 1 mai 2015, în sistemul de normare a personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din unităţile de învăţământ, în funcţie de numărul mediu de elevi la nivel de judeţ.

„Nu se poate face nicio disponibilizare fără o analiză temeinică, fără a se consulta oamenii școlii, pentru că noi credem că aceste tăieri se fac din birou, necunoscându-se realitatea din școli. De exemplu, numărul femeilor de serviciu din școală se poate raporta la suprafață nu la numărul de elevi. Nu poți avea calitate în educație cu o resursă umană lovită mereu pe la spate de astfel de ordine inacceptabile”, susţine Leonte.