Şedinţă cu tema „Biblioteca şi bibliotecarul în societatea cunoaşterii: realităţi şi tendinţe”, la USV


Intră acum și în grupul de

 

Afis sedinta ABR 2La Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava se va desfăşura, în perioada 24-25 aprilie 2015, o şedinţa de lucru a Secţiunii „Comunicarea documentelor şi împrumutul interbibliotecar”, din cadrul Asociaţiei Bibliotecarilor din România.

Potrivit unui comunicat remis de USV, tema lucrărilor din acest an este „Biblioteca şi bibliotecarul în societatea cunoaşterii: realităţi şi tendinţe”.

„La această şedintă de lucru vor participa bibliotecari de la mai multe instituţii din ţară: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, Biblioteca Universităţii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Biblioteca Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, Biblioteca Universităţii „Petrol şi Gaze” din Ploieşti, Biblioteca Judeţeană „D. Zamfirescu” din Focşani. Vor fi de asemenea prezenţi bibliotecari de la licee şi şcoli din judeţul Suceava”, arată sursa citată.

În comunicatul de presă se mai precizează că în prima zi a şedintei de lucru, vor fi prezentate lucrări din domeniul Biblioteconomiei şi Ştiintei Informării, urmând ca, în data de 25 aprilie, participanţii să efectueze o vizită de documentare la Mănăstirea Dragomirna, unde va avea loc şi un moment comemorativ dedicat Mitropolitului Silvestru Morariu Andrievici.


Intră acum și în grupul de