Dascălii suceveni urmează studii de doctorat pentru a obţine într-un timp mai scurt gradul I

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că foarte multe cadre didactice din învățământul preuniversitar își manifestă dorința de a urma un doctorat doar pentru a beneficia de facilitatea de a obține într-un timp mai scurt  gradul didactic I.

valentin popa stefan purici (1)

Potrivit rectorului USV, cererea la doctorat este dictată de piața muncii, iar din cauza faptului că în ultimii trei ani sporul de doctor a fost eliminat, și cerința pentru înscrierea la doctorat a scăzut.

Cu toate acestea, o motivație a celor care se înscriu la studii de doctorat este dată de echivalarea gradului didactic I cu doctoratul.

„Practic, în ultimii ani această posibilitate pe care o au cadrele didactice din preuniversitar a fost foarte mult exploatată. Este una dintre modalitățile cele mai rapide de a obține gradul didactic I”, a declarat Valentin Popa.

El a explicat că în prezent, în România, se constată un număr foarte mare de doctorate care sunt date cu dorința expresă de a fi echivalate cu gradul didactic I, la Ministerul Educației fiind circa 2.500 de dosare care așteaptă echivalarea.

„Din punctul meu de vedere faptul că ai obținut un doctorat nu te califică neaparat să fii și un foarte bun dascăl în învățământul preuniversitar pentru că doctoratul te pregătește în principiu pentru cercetare”, a menționat rectorul sucevean.

Totodată, Valentin Popa a ținut să afirme că cea mai mare cerere este în domeniul științelor umaniste, numărul de candidați pentru admiterea la doctorat fiind în proporție de 40% dascăli din învățământul preuniveristar care după obținerea titlului cer echivalarea cu gradul didactic I, neurmând o carieră de cercetare ulterior.

„La nivelul țării, nici măcar unu la sută dintre aceștia nu trec în cercetare sau în învățământul superior pentru care îi pregătește de fapt doctoratul, dintr-un motiv simplu: în aceste domenii posturile vacante sunt foarte puține”, a adus lămuriri rectorul USV.

De asemenea, Valentin Popa consideră că s-a exagerat în momentul de față cu obținerea gradului didactic I, în învățământul preuniversitar.

„Parcă a devenit o prioritate națională, o strategie națională, să avem în preuniversitar numai gradul I. Astăzi cred că s-a exagerat în acest domeniu”, a concluzionat rectorul USV, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa.

Pentru admiterea în anul universitar 2015 – 2016, USV scoate la bătăie, la doctorat, 41 de locuri bugetate, dintre care 4 sunt pentru cetățenii moldoveni și românii din diaspora.