În luna august, Serviciul de Paşapoarte Suceava îşi prelungeşte programul de lucru pentru evitarea aglomeraţiei

Prefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a emis un ordin privind modificarea programului de lucru al personalului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor Simple Suceava.

„Din analiza statisticilor anilor anteriori, în luna august se înregistrează cele mai multe solicitări din partea cetăţenilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi temporare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Astfel,  pentru evitarea aglomeraţiei, asigurării unor servicii civilizate şi soluţionării cu operativitate a cererilor, în intervalul 3-28 august 2015, preluare imaginilor şi documentelor la sediul Serviciului se face zilnic între orele 08.00-19.00, iar la punctul de lucru mobil Rădăuţi, în fiecare marţi, între 08.00 şi 16.00.

Harasim (6)

La sediul Serviciului, programul de eliberări paşapoarte a rămas neschimbat, respectiv  în zilele de luni, marţi, joi şi vineri, între 08.30-16.30, iar miercuri între 08.30 şi 18.30.

În vederea eliberării paşapoartelor, solicitanţii se pot programa on-line, de pe site-ulwww.prefecturasuceava.ro. La sediul Serviciului, în fiecare dimineaţă, pentru ziua în curs, în baza actului de identitate, sunt distribuite bonuri cu numărul de ordine şi intervalul orar în care solicitantul trebuie să revină cu documentele şi chitanţele achitate. Pentru a se evita orice neînţelegere, o persoană va primi bon de ordine numai pentru sine sau membri ai familia sale. Valabilitatea paşaportului simplu electronic este de 5 ani, iar pentru minori cu vârsta sub 12 ani, aceasta este de 3 ani.

Termenul de eliberare a paşaportului este de 14 zile calendaristice, taxele fiind 292 lei pentru documentele cu valabilitate de 5 ani şi, respectiv, de 266 lei, în cazul celor cu valabilitate 3 ani. Valabilitatea paşaportului simplu temporar este de 12 luni, termenul de eliberare fiind între 2 ore şi 3 zile lucrătoare, taxele însumând 222 lei.

Taxele se achită la orice agenţie CEC din judeţ, iar cea de trezorerie la sediul Serviciului sau la ghişeele de trezorerie din judeţ, se mai arată în  comunicatul Prefecturii Suceava.