Înduioșător: trei copilași necăjiţi din Iacobești încearcă să facă rost de bani într-un mod inedit

Trei copilași ce locuiesc într-o căsuță din Iacobești i-au emoționat pe sute oameni prin modul în care aceștia încearcă să facă rost de bani pentru a supraviețui. Ei nu apelează la cerșetorie, vor cu orice preț ca fiecare bănuț pe care îl primesc să fie în schimbul unui lucru.

copilasi iacobesti (2)

O postare pe rețeaua de socializare Facebook a unui bărbat din Frătăuții Vechi, Ovidiu Vataman, arată cum trei copilași ce par să nu aibă mai mult de 10 anișori apelează la mărinimia șoferilor ce tranzitează E 85, între Suceava și Rădăuți.

Micuții îi invită pe cei care trec prin apropiere de benzinăria Lukoil Iacobești să se oprească o clipă și să se fotografieze cu un măgăruș, contra modicei sume de un leu.

magar

Potrivit postării de pe Facebook, cei trei copilași mai au încă trei frați, iar părinții lor muncesc cu ziua.

„Dragi prieteni virtuali si nu numai. Va prezint un caz care pe mine m-a emotionat astazi la maxim. Mergand spre Radauti, am vazut un acest copil care tinea o pancarta mare in mana, pe care am vazut ca scria mare 1leu, doar atat am putut citi, am zis ca vinde pepeni, dar cand m-am uitat mai atent, am vazut si un magar si de fapt scria 1 leu poza. La intoarcere spre Suceava, am oprit sa le dau si eu ceva. Saracutii de ei s-au gandit sa faca si ei un ban cinstit, nu fura, nu cersesc, sunt foarte cuminti si respectuosi, locuiesc in casuta din imagine si probabil au destul de multe neajunsuri. Banuiesc eu ca aceasta casa si-au facut-o dupa inundatii, probabil casa veche le-a fost luata de ape, parintii lor muncesc cu ziua, si din ce am inteles mai au 3 frati. Eu vreau sa-i ajutam pe acesti copii, de aceea cine vrea sa contribuie cu orice,bani, alimente, jucarii, haine etc. ma poate contacta pe facebook sau cei care ma cunosc si la telefon. Eu trec in fiecare saptamana pe acolo. Vine iarna, iar pe langa casa nu am vazut sa aiba lemne, deci cred ca orice ajutor conteaza. La urma urmei cei care aveti drum pe acolo(mai exact daca mergeti din Suceava spre Radauti, ii gasiti pe copii pe partea dreapta, inainte de benzinaria Lukoil Iacobesti) opriti si faceti o poza cu magarusul si lasati si voi cat va lasa inima. Si un leu la urma urmei e o paine. Haideti sa facem impreuna niste copii fericiti”, a scris pe Facebook Ovidiu Vataman.

Postarea lui a strâns în circa 12 ore peste cinci sute de distribuiri, impresionând o lume întreagă.

Foto: Facebook Ovidiu Vataman

Asistentul social care are în evidenţă familia celor trei copii explică situaţia în care se află familia şi care ar fi motivaţiile gestului copiilor.