Bacalaureat Suceava 2015, sesiunea de toamnă: Elevii suceveni au depus 337 de contestaţii după afișarea rezultatelor

După afișarea primelor rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat, un număr de 337 de contestaţii au fost depuse de elevii din județul Suceava.

Potrivit IȘJ Suceava, o sută de contestații au fost la disciplina limba și literatura română.

Contestatii

De asemenea, la matematică au fost 85 de contestații, la biologie 71, la geografie 44, la istorie 13, la disciplinele socio-umane 12, la informatică 9, la fizică 2, iar la chimie s-a înregistrat o singură contestație.

„Lucrările contestate vor fi evaluate în alt judeţ, conform repartizării comisiei naţionale din cadrul MECŞ”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Gheorghe Lazăr.

Rezultatele finale vor fi afişate în data de 4 septembrie 2015.

Amintim că doar 23,86% dintre absolvenții de liceu din județul Suceava care au susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au reușit să promoveze examenul, înainte de depunerea contestațiilor.