”Donează o carte”, proiect în sprijinul copiilor din mediul rural, derulat de Facultatea de Științe ale Educației din cadrul USV


Intră acum și în grupul de

Facultatea de Științe ale Educației (FSE) din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava derulează, în perioada 21 martie – 24 aprilie, proiectul Donează o carte”.

Potrivit coordonatorului acestui proiect, Pricop Diana Pricop, studentă în anul II la specializarea ”Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”, timp de o lună, în spațiile deschise din USV, sunt amplasate cutii în care cei care doresc să sprijine proiectul vor putea dona tipărituri: literatură pentru copii, povești și poezii, reviste științifice care să se adreseze nevoilor de cunoaștere și dezvoltare ale copiilor de vârstă școlară mică.

biblioteca”În urma stagiului de practică pedagogică efectuat de către studenții din cadrul FSE în zonele rurale din Bazinul Dornelor a rezultat inițiativa de a răspunde unor nevoi constatate în școlile vizitate. Grație dialogului stabilit cu corpul profesoral și cu elevii s-a identificat nevoia de informare și cunoaștere, determinată de posibilitățile reduse la nivelul familiilor și al școlilor de a procura materiale care să susțină o educație de calitate pentru școlarii mici.

Mesajul transmis de studenții FSE se adresează colegilor lor, studenți ai facultăților USV, care sunt invitați să-i ajute pe micii școlari să trăiască minunata lume a copilăriei, tinerii fiind invitați să-și amintească de propria devenire și de lumea deschisă prin lectură. De asemenea, se face apel la nevoia oricărei persoane de a dărui și de a contribui semnificativ la creșterea cunoașterii și bunătății în lume.

Proiectul devine, așadar, prilej de manifestare a atitudinilor umaniste și de exersare a cetățeniei active pentru tinerii studenți suceveni, fiind în același timp cadru de sprijin pentru micii școlari din zonele rurale ale județului Suceava”, a explicat Diana Pricop.


Intră acum și în grupul de