Nouă copii aflați în sistemul de protecție specială și-au vizitat părinții aflați în detenție la Penitenciarul Botoșani

Penitenciarul Botoșani, în colaborare cu Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Suceava, a organizat marți, o întâlnire inedită si emoționantă, în egală măsură.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Botoșani, sinsp. Mihai Georgescu, nouă copii aflați în sistemul de protecție specială au avut posibilitatea să-și viziteze părinții aflați în detenție.

Penitenciarul Botosani

”Într-un cadru intimizat, amenajat departe de gratiile instituției de deținere, copiii și părinții s-au bucurat  din plin de timpul petrecut împreuna, printre jocuri si cărți de colorat”, a arătat Georgescu.

El a precizat că nu întâmplător, întâlnirea a fost organizată în preajma celei mai importante sărbători ale creștinătății, ”având în vedere că Învierea Domnului are semnificaţii profunde pentru fiecare dintre noi”.

”Lipsa celor dragi, a familiei, este acut resimţită atât de persoanele private de libertate, cât și de copiii acestora, motiv pentru care, acest tip de activități au ca scop principal întărirea relațiilor dintre copii și   membrii familiei de proveniență.

Sărbătoare Învierii reprezintă o perioadă marcată de o puternică încărcătură emoţională, fiind o sărbătoare a bucuriei de a trăi, de a renaşte, de a creşte frumos şi de a ocroti pe cei dragi, dar şi pe cei aflaţi în nevoi”, a arătat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani, sinsp. Mihai Georgescu. (Irina Lițu)