6890 de elevi suceveni au participat la prima probă a Evaluării Naţionale la clasa a VI-a


Intră acum și în grupul de

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a a început, luni, cu proba la Limba română şi comunicare, în judeţul Suceava au participat la această probă 6890 de elevi.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat pentru News Bucovina că la Evaluarea Naţională la clasa a VI-a s-au înscris 7318 elevi suceveni, iar la proba la limba română şi comunicare au participat, luni, 6890 de elevi, alţi 428 au absentat.

Potrivit calendarului şi metodologiei de organizare a Evaluării Naţionale la clasa a VI-a, următoarea probă, cea la matematică şi ştiinte, urmează să se desfăşoare în data de 24 mai 2016.

După Evaluarea Naţională la clasa a VI-a urmează Evaluarea Naţională la clasa a IV-a, prima probă la limba română fiind prevăzută pentru data de 30 mai, în timp ce proba la matematică în data de 31 mai, iar cea la limba maternă în data de 2 iunie.

La începutul anului şcolar 2015-2016 erau înscrişi în clasa a IV-a 7238 de elevi în unităţile de învăţământ sucevene.

examen scris

 

Elevii claselor a II-a încep evaluarea cu proba la limba română- scris în data de 6 iunie şi citit- 7 iunie,  urmată de matematică- 8 iunie.

În judeţul Suceava erau înscrişi la începutul acestui an şcolar 6962 de elevi în clasa a II-a. (Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de