DSP Suceava: “Pentru o inimă sănătoasă e timpul să-ţi cunoşti presiunea arterială!”


Intră acum și în grupul de

Câteva zeci de suceveni s-au prezentat, joi, la sediul DSP Suceava pentru determinarea gratuită a parametrilor cardiovasculari în cadrul campaniei derulate de această instituţie pentru promovarea măsurării presiunii arteriale în rândul populaţiei ca practică preventivă.

Directorul adjunct al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, joi, că DSP Suceava a iniţiat campania “Pentru o inimă sănătoasă e timpul să-ţi cunoşti presiunea arterială!” cu scopul promovării măsurării presiunii arteriale în rândul populaţiei, această campanie debutând, joi, cu activităţi gratuite de determinare a glicemiei, tensiunii arteriale, greutăţii, înălţimii şi a indicelui de masă corporală, la care au participat 68 de persoane.

Analize teste laborator medici asistenta (2)

În cadrul campaniei derulate de DSP Suceava s-a organizat şi o conferinţă educativă susţinută de medicul primar cardiolog rădăuţean, Doru Iliescu, ce a vizat recomandări privind prevenţia şi diagnosticarea precoce a hipertensiunii arteriale.

Medicul cardiolog Doru Iliescu a spus că prevenirea unor boli cardiovasculare începe adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cu renunţarea la unele obiceiuri “vicioase”, precum consumul excesiv de alcool, fumatul sau drogurlle, dar şi cu alegerea unei alimentaţii raţionale, care să asigure nivelul de calorii necesar funcţionării organismului şi care să nu conducă la obezitate.

“Acest lucru ar însemna să evităm consumul excesiv de sare, de alcool, de zahăr şi dulciuri rafinate şi grăsimi în exces. O alimentaţie raţională înseamnă consumul zilnic de legume şi fructe, consumul de peşte cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână. Ar trebui să evităm nu doar creşterea în greutate, ci şi sedentarismul”, a spus Iliescu adăugând că, în prezent, munca fizică a fost uşurată de tehnologizare, ceea ce a condus la un efort fizic mai mic, în timp ce internetul şi sistemele informatice “ţin pe scaun” tot mai multe persoane, unele chiar din timpul copilăriei.

Doru Iliescu (1)

El a arătat că sedentarismul poate fi combătut prin încurajarea activităţilor fizice, precum jogging-ul, tenisul, înotul, activităţi la sală, dar şi mersul pe jos, zilnic, cel puţin 30-60 de minute, în afara activităţilor profesionale uzuale.

Medicul primar cardiolog a prezentat rezultatele unui studiu efectuat la nivel european potrivit căruia 43 la sută din totalul deceselor înregistrate în Europa sunt cauzate de bolile cardiovasculare.

“Practic, jumătate dintre oamenii din Europa mor din cauza bolilor cardiovasculare. Atunci ar trebui să facem eforturi de a le preveni, dar ca să le prevenim, trebuie să ştim din ce apar ele. Peste 90 la sută din bolile cardiovasculare sunt cauzate de ateroscleroză”, a spus Iliescu.

El a explicat că ateroscleroza determină o modificare structurală a arterelor prin îngroşarea lor, ce se produce din cauza unor depuneri de plăci de ateroscleroză, în care colesterolul este principalul factor.Doru Iliescu (3)

Medicul rădăuţean a spus ateroscleroza începe din copilărie şi se dezvoltă de-a lungul anilor la fiecare om, până la un moment dat, când produce simptome.

Iliescu a precizat că ateroscleroza este favorizată de anumiţi factori de risc precum ereditatea, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, fumatul, dislipidemia.

El a subliniat importanţa determinărilor unor parametri medicali, amintind de acţiunea organizată, joi, de DSP Suceava, care permit depistarea unor persoane cu risc cardiovascular înainte de a deveni bolnavi.

Totodată, medicul primar cardiolog a vorbit şi despre importanţa controlului periodic al tensiunii arteriale.asistenta (1)

Iliescu a prezentat şi câteva date despre situaţia din România unde, potrivit unor studii, 6,5 milioane de oameni sunt hipertensivi, dintre care 3,7 milioane de persoane nu au ştiut că sunt hipertensive, în timp ce doar 2,8 milioane de oameni au fost diagnosticaţi cu hipertensiune arterială, iar dintre aceştia 2,4 milioane de persoane au urmat un tratament.

La rândul său, medicul de familie Klara Hapenciuc a declarat că bolile cardiovasculare îi preocupă şi pe medicii de familie, dată fiind prevalenţa şi incidenţa acestora, străduindu-se să le depisteze din timp.

Ea a subliniat că este necesar ca măcar o dată pe an pacienţii să se prezinte la medicul de familie pentru un control de rutină, ce include şi măsurarea tensiunii arteriale.

Hapenciuc a vorbit şi despre conduita de viaţă, care poate proteja pacienţii, inclusiv pe cei hipertensivi, arătând că sunt câteva alimente la care ar trebui să se renunţe din timp, întrucât au un conţinut de sare mai mare, amintind de telemea, brânză de burduf, murături în saramură, varză murată sau câteva afumături.

“Ar trebui să fim foarte atenţi cu maniera noastră de alimentaţie, adică aş vrea să spun că mâncarea de fasole boabe, mâncarea de cartofi şi orezul nu ar trebui să le mâncăm cu pâine. Scăzând felia aceea de pâine, aportul de glucide cu moleculă mare scade şi astfel scade şi riscul de diabet zaharat tip II”, a explicat Hapenciuc.Klara Hapenciuc

Ea a subliniat că dacă aceste “câteva lucruri mici” sunt respectate, se reduce şi riscul apariţiei unor boli.

“Scăzând sursa de sare, ajustându-ne alimentaţia, la care adăugăm, zilnic, o plimbare, contribuim foarte mult la menţinerea stării de sănătate a aparatului cardiovascular”, a mai spus medicul de familie sucevean.

Campania “Pentru o inimă sănătoasă e timpul să-ţi cunoşti presiunea arterială!” a fost derulată de DSP Suceava cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale, care este marcată, anual, în data de 18 mai.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de