Marian Andronache vine cu o soluţie pentru persoanele de vârsta a treia din municipiul Suceava: Construirea unui cămin pentru vârstnici

Întrucât pentru persoanele de vârsta a treia serviciile sociale existente nu acoperă nevoile reale ale acestora, candidații Partidului Mișcarea Populară în alegerile locale își propun înființarea în municipiul Suceava a unui Cămin pentru persoane vârstnice.

andronache-2

„Beneficiarii direcți ai acestui tip de serviciu sunt semenii noștri ajunși la vârste înaintate care nu își mai pot purta singuri de grijă, și-au pierdut rudele, prietenii și cunoștințele, dar, cel mai grav pentru ele, și-au pierdut autonomia personală și au devenit dependenți de alții pentru a putea supraviețui. În același timp, un cămin de bătrâni are și beneficiari indirecți, respectiv acei adulți extrem de ocupați care locuiesc departe de părintii lor ajunși în ultima etapă a vieții sau acele persoane care suferă ele însele de diverse boli cronice și nu se pot deplasa în localitățile de domiciliu ale părinților ajunși la bătrânețe pentru a le oferi îngrijirea de care au nevoie”, susţine PMP Suceava.

 

În acest sens, Marian Andronache, candidatul PMP la funcția de primar al Sucevei, a declarat că este preocupat de situaţia vârstnicilor.

„Preocuparea de a da sens acțiunilor noastre are ca fundament – fără să minimalizăm dificultăţile legate de vârstă a treia – reprezentarea pozitivă cu privire la bătrâneţe, considerată egală cu înțelepciunea și acumularea de experienţă de viaţă. Dorim să schimbăm mentalitatea că bătrâneţea este un timp al durerii și  disperării cu aceea că ea reprezintă o etapă firească în procesul continuu de dezvoltare.  Din acest motiv, indiferent de tipul de serviciu social oferit persoanei vârstnice – îngrijire la domiciu (acolo unde este posibil), centre de zi (pentru vârstnicii încă activi) sau cămine (care au componenta rezidențială) ne propunem să punem accent pe conștientizarea contextelor inconjurătoare, să fim atenți la diferențele culturale și să fim deschiși spre o gamă mai amplă de posibilităţi pentru ca, astfel, să valorizăm persoanele vârstnice, să le oferim o îngrijire personalizată, în funcție de propriile nevoi și să creștem astfel calitatea vieții acestora”, a declarat Andronache.

Echipa de candidaţi PMP Suceava la Consiliul Local consideră că un cămin pentru vârstnici în municipiul Suceava ar însemna prevenirea marginalizării sociale, îmbunătăţirea relaţiei de încredere a persoanei vârstnice în propriile capacităţi, menţinerea demnităţii umane; îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea autonomiei proprii şi eficientizarea circuitului reţelei informale şi non-formale prin menţinerea legăturii cu familia (dacă ea mai există), prietenii şi comunitatea.(N.B.)